O ELEVĂ DIN CHIŞINĂU COMBATE CORUPŢIA PRIN DESENE SOCIALE

   Ina Stamate, o elevă de 18 ani de la Colegiul Republican de Arte Plastice «Alexandru Plămădeală» din Chişinău, are propria strategie de eliminare a corupţiei — critică acest fenomen cu ajutorul desenelor. Corupţia compromite viitorul tinerilor şi îi condamnă la un trai umilitor pe oamenii în etate, consideră Ina. Ea speră că desenele sale vor sensibiliza oamenii, care s-au obiţnuit, de nevoie, să ofere mită.


Ina Stamate, o elevă de 19 ani de la Colegiul Republican de Arte Plastice «Alexandru Plămădeală», are propria rețetă de combatere a corupţiei — desenele pe teme sociale.


Ultimul desen «dedicat» corupţiei a fost premiat în cadrul unui concurs organizat de Centrul Național Anticorupţie (CNA) şi Fundaţia Hanns Seidel din Germania. Şi în anii precedenţi Ina a obţinut premii la concursul «Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini», organizat de CNA. Unul dintre ”portretele” corupţiei realizate de tânără se află şi astăzi într-o sală de expoziţii din Chişinău, iar pictoriţa speră că astfel îi ajută pe oameni să înţeleagă cât de grav este acest fenomen.

Ina Stamate: «Corupţia este ceva înfricoşător, ceva strașnic, o babă rea care ţine în ghearele sale instituţiile statului, cum ar fi medicina, poliţia, sistemul judecătoresc. Până acum am reprezentat corupţia în foarte multe feluri. De această dată am decis să o reprezint cu chip de femeie — cu gura căscată, vrând să ne ia ce e mai bun din societate”.






Până a ajunge să înveţe la Colegiul de Arte, Ina a făcut mai mulţi ani de pictură la şcoala de arte din satul în care s-a născut, Ciuteşti, raionul Nisporeni. După absolvirea colegiului vrea să mai obţină o specialitate — cea de arhitect. Ea nu vrea să plece peste hotare şi îşi propune să facă facultatea la Chişinău, sperând că în curând Moldova va deveni o ţară prietenoasă tinerilor.

«Am înţeles că trebuie să muncesc mai mult»

Alături de colegii săi, Ina învaţă de pe acum spiritul concurenţei sănătoase. Ore de muncă trec una după alta până când desene fascinante apar pe colile de hârtie şi pe care, la vizionările colective, profesorii şi colegii le supun celor mai riguroase analize. În ziua în care am vizitat-o în atelierul de pictură, Ina tocmai luase nota 8 pentru un desen, dar asta nu a supărat-o, cel puţin aşa ne-a mărturisit: «Am înţeles ce nu e bine şi voi lucra mai mult data viitoare».

Toate lucrările Ina le face sub îndrumarea profesorului său, Ştefan Popa


Profesoara Nina Voinschi crede că Ina are toate şansele să ajungă un specialist respectat, dar că asta depinde nu doar de talent şi muncă, dar şi de starea de lucruri din ţară.


Nina Voinschi, profesoară la Colegiul de Arte ”A. Plămădeală”: ”«Avem nevoie de o societate sănătoasă. Elevii de azi sunt viitorul nostru şi trebuie să înţeleagă că în viaţa asta nu totul se cumpără şi nu totul se obţine cu bani. Îi îndrumăm să pună accent pe frumuseţea intelectuală, spirituală, să găsească alte valori şi lucruri frumoase în viaţa de zi cu zi. Anume prin artă ei iau atitudine faţă de ceea ce se întâmplă în jur. Prin culori şi prin forme ei transmit un mesaj»




Orarul intens, care include cel puţin zece ore de studiu în fiecare zi, întrucât pe lângă desen, elevii de la Colegiu fac şi ore de instruire generală, abia dacă lasă loc de alte activităţi sau hobby. Cu toate acestea, Ina spune că «activismul» său nu ar fi complet dacă nu ar face şi voluntariat.

O dată pe săptămână merge la o cantină socială gestionată de Misiunea Socială ”Diaconia”, unde împarte prânzuri calde bâtrânilor singuratici. S-a gândit de zeci de ori că traiul pe care îl duc aceşti bătrâni este o consecință a modului în care sunt cheltuiţi banii publici.

«Aceşti bătrâni ştiu foarte bine ce înseamnă dărnicia. Când mergem să le oferim un prânz cald sau să îi ajutăm cu haine călduroase pe timpul iernii, ei pot veni cu nişte nuci sau cu bomboane şi ne servesc pe noi. Corupţia le-a afectat viaţa, pentru că dacă ar fi mai multă dreptate în stat ar avea un adăpost sau o familie care să îi ajute. Tot din cauza corupţiei copii lor au plecat peste hotare, iar bătrânii au rămas fără ajutor”, povesteşte tânăra.

«Deşi recunoaşte că i-ar plăcea să deseneze scene luminoase, atunci când vine vorba despre starea societăţii, Ina alege deocamdată culori sumbre. Ea speră că într-o zi să poată alege nu doar nuanţe gri pentru a reflecta realitatea din Republica Moldova.

În desenele Inei Stamate corupţia are cele mai realiste chipuri



Text, foto, video Agenţia de presă New Project Media



Pe aceeaşi temă:

HELME SAARGAVA: СМЕНИЛА МАНТИЮ СУДЬИ НА ХАЛАТ ФЕРМЕРШИ

O ELEVĂ DIN CHIŞINĂU COMBATE CORUPŢIA PRIN DESENE SOCIALE

LICEUL CARE DEMONSTREAZĂ CĂ O ŞCOALĂ POATE EXISTA ŞI FĂRĂ BANI DE LA PĂRINŢI

INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI: în unele judecătorii, nici sistemele electronice nu au asigurat imparţialitatea repartizării dosarelor

DEMNITARI CU MAŞINI DE LUX LA PREŢURI DE NIMIC

În cauze de corupţie persoanele sunt achitate de 3 ori mai des decât în alte infracţiuni

Prevenirea corupţiei în APL

PLAN LOCAL ANTICORUPŢIE PENTRU ORAŞUL CIMIŞLIA